Fara indoiala, 2010 a fost un an agitat pe burse. Totusi, unul mult mai bun ca 2008, dar foarte prost comparativ cu 2009. Si asta pentru ca s-a putut face un castig anul acesta, daca ai investit pe termen scurt, dar castigurile de 300% din 2009 au fost departe si mult regretate.
In ceea ce priveste bursele, majoritatea burselor europene, precum si cea americana, au inchiat 2010 pe maximul anului. Dow Jones a recuperat pierderile din aprilie-mai si a terminat peste 11.500 de puncte, DAX-ul german s-a apropiat sensibil de pragul de 7000, la fel si FTSE-ul britanic, care a fost la un pas sa termine peste 6.000. Si Austria a fost pozitiva, per ansamblu, ATX-ul incheind aproape de cota 3.000. Singurii indici problema au fost cel Spaniol, departe de cele mai bune zile, ca si cei din Franta, Belgia sau Elvetia.
Din pacate, BET-ul nostru a incheiat si el in ton cu "prietenii" sau francofoni. Daca in aprilie BET-ul se odihnea pe un confortant 6.000 de puncte, ultima tranzactie din 2010 s-a incheiat pe 5.268 de puncte, respectiv 15% mai jos fata de maximul anului. Acelasi caz in pentru BET-FI, care de la maximul de 34.000 puncte, a terminat anul putin sub 22.000 puncte, respectiv 35% mai jos. Pe scurt, cine a contat anul acesta pe cresterea sustinuta de pe finalul lui 2009 a pierdut averi. Iar cine a jucat short, a obtinut un castig multumitor, probabil undeva la 30-40%...
Ultimul meu gand pe 2010 este catre dorinta de a vedea o bursa mai verde, mai promitatoare...